Botezul lui Tudor

      Fiecare venire pe lume a unui copil e un prilej de sarbatoare, iar daca e sa ma intrebati pe mine, nu e bucurie mai mare decat sa-ti ti pruncii in brate.
         Increstinarea sau botezul e un moment emotionant, plin de semnificatii adanci si e asteptata cu emotie de intreaga familie. Imi este tare drag sa lucrez pentru asemenea evenimente pentru ca retraiesc momentele in care copiii mei au devenit crestini.
         Pentru Tudor am pregatit o lumanare in care se intalnesc trei anotimpuri: crizantemele toamnei, cateva frezii cu mireasma de primavara si spicele coapte ale verii ( dezvoltasem cu ceva timp in urma o mica "obsesie" pentru spice de grau si le foloseam in....orice) Si...am mai pregatit cateva lucrusoare pe care va invit sa le vedeti in fotografiile de mai jos.

      Fasa brodata, personalizata cu numele si data botezului (Sunt rataciti pe acolo si cativa fluturasi cusuti de mana si vreo doua buburuze). Sticluta de "mir" decorata cu dantela si un nasture cu...ce altceva decat o buburuza.

        Cristelnita am ornat-o simplu cu o funda mare de tul ( tulle, tiul...habar nu am cum se scrie, rusine sa-mi fie!), alte cateva fundite din material cadrilat, pe care l-am folosit si la lumanare, si floricele.

Pentru mamica lui Tudor ( si pentru el cand va fi mare) am facut un "Caiet de ganduri". Eu am asa ceva pentru copiii mei si mi se pare interesant. In perioada cand sunt in burtica si apoi, cand sunt bebelusi ai o gramada de trairi minunate, se intampla mii de lucruri marunte si frumoase, fac o tona de ghidusii si e fain sa le insemnezi acolo, undeva, ca sa se amuze ( sau sa se emotioneze) si ei cand or fi "mari". Pe copertile din panza ale caietului am cusut un ursulet, nasturei, gargarite si alte minunatii.

Buburuza ratacita.

Un nanasel taaare mandru...

S-aveti spor in cele bune!

                                            Cosmina

            In asteptarea primaverii

   Am lucrat mult zilele trecute, pentru oameni dragi si pentru evenimente emotionante.Mi-au trecut prin maini zeci de flori pe care le-am privit, le-am admirat si le-am asezat acolo unde mi s-a parut mie ca e locul cel mai potrivit. Si printre una, printre alta, am inchipuit niste martisoare...florale. Mai e putin pana pe 1 martie...Ce ziceti, v-ar placea sa primiti sau sa daruiti un astfel de martisor?

S-aveti spor in cele bune!

                                   Cosmina

 

            "Aventura" Ikebana


          Buuuun....Stiti despre mine ca iubesc florile si ca sunt bucovineanca sadea .Despre ultimul subiect promit sa nu mai vorbesc (deocamdata...)
       Prin 2013 mi-a incoltit in minte ideea ca as vrea sa stiu cum sa....Cum "sa ma port cu florile" ca ele sa ma asculte si sa se aseze docile in buchete si aranjamente. Si am inceput sa caut un curs, o forma de a invata . Defect profesional as zice, pentru ca dupa diploma mi-s profesor. Asa am ajuns sa ma intersectez cu Ikebana. Cursul organizat de Asociatia romana-japoneza Himawari in cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" era singurul pe o raza de cam trei sute de kilometri care sa aiba legatura cu florile.  Cat mi-a folosit si cat am invatat in cele cateva luni de curs inca mai analizez... Stiu sigur ca mi-a placut...in proportie de, sa zicem 85-90%.
         Asadar, cateva informatii, asa cum le-am retinut si cum le-am "filtrat" eu:

• Ikebana e o arta japoneza, arta aranjarii florilor sau mai bine zis, a insufletirii lor. "Ikeru" inseamna a trai, a da viata, a face sa traiasca o floare pe care o smulgi din mediul ei si o aduci la tine in casa. "Bana" vine de la "hana" si inseamna floare. 
• Scopul acestei arte este acela de a gasi linistea si concentrarea spirituala. Daca ne gandim bine , japonezii sunt destul de calmi... 
• Fiecare floare, fiecare frunza, fiecare crenguta e frumoasa. Trebuie doar sa o privesti cu atentie si sa-i gasesti locul in aranjament. Ikebana e ca o piesa de teatru. Exista actori principali, secundari si figuranti
• Ikebana e armonie si bun simt. Adicatelea e de bun simt sa folosesti primavara lalele, narcise, ghocei, crengute inflorite de pomi fructiferi iar toamna crizanteme, dalii, frunze galbene sau ruginii. Sa fii cumva...impreuna  cu natura si nu impotriva ei ( Gicacontra nu e bine...).Treaba asta m-a incantat.
• Vasele in care se aseaza florile sunt importante. Ele trebuie sa fie expresive si in armonie cu ceea ce asezi in ele.
• Ceea ce m-a scos din minti e milionul de reguli pe care trebuie sa le aplici. Adica tu vezi ceva extraordinar de frumos si ti se pare simplu, asa de..."floare la ureche" dar, fir-ar...nu e deloc asa...Asezi florile in kenzan (e o smecherie tepoasa in care infingi materialul vegetal),  dupa ce te-ai ntepat bine si cu spor si esti in sfarsit multumit. Pret de cateva secunde, pentru ca vine senseiul si iti zice ca nu e destula profunzime, linia nu e clara, e prea multa simetrie, "shinul" nu e inclinat in unghiul care trebuie si...o iei de la capat. Ca o alinare,se spune ca iti trebuie ani( nu mai putini de 5, daca nu ma insel) de studiu si de practica pentru a deprinde aceasta arta.
• Mi-a placut, ca sa concluzionez. Am invatat  sa ma port cu gratie , consideratie si o oarecare rezerva ( tradusa prin respect) fata de flori. Am inteles deasemenea, ca putin inseamna totdeauna mai mult. Si sper ca odata , cand timpul va fi mai tihnit, sa mai am ocazia de a experimenta o Moribana sau un Nageire.

                             Din incercarile mele...

Acel obiect metalic, de la baza florilor e kenzanul.

S-aveti spor in cele bune!

                                          Cosmina

             Despre pajisti si adieri de vant



          Grea treaba asta cu scrisul...E anevoios sa-ti gasesti cuvintele, sa le asterni in pagina fara sa ti se para ca esti un detectiv in cautarea lor. Si sa mai fie si potrivite...Am asa.., emotii!(cam ca la prima teza la romana in clasa a V-a). Mai ales ca fiica-mea ( cea mare ) mi-a citit prima postare si mi-a dat verdictul: "Cam melodramatica." Stangace si nostalgica, as adauga eu. Insa hotarata sa continui...
            Va duc din nou in Bucovina.  Pentru ca,  desi nascuta in Galati -o pura intamplare as zice eu-,radacinile mele sunt in Tara Fagilor, iar eu sunt bucovineanca pana in maduva oaselor. Despre tinuturile acestea as putea sa va vorbesc zile in sir si tot as mai avea de spus... Stiu... pentru fiecare, locurile copilariei au o aura, o aroma, o poveste...
         La sfarsit de mai si inceput de iunie, pe aici  e inca primavara. O primavara tarzie cu zile molcome  si seri racoroase.Totul e verde, un verde ireal, aproape nepamantean. Iarba in fanete e aproape pana la genunchi ( un genunchi mai de...hobit, asa ca al meu...)Peste cateva saptamani va fi cosita in brazde lungi, apoi imprastiata ca soarele sa o zvante si va urma primul "polog" al anului (adicatelea stransul fanului). Cea mai faina lucrare agricola, daca e sa ma intrebati pe mine...Pentru ca e.. senzoriala. Asta-i cuvantul cel mai potrivit. Mirosul de fan amestecat  cu flori uscate, adierea blanda a vantului care domoleste arsita verii, apa proaspata de izvor...Iarasi voi primi critici ca scriu "dulcegarii"...
          Era de fapt o introducere pentru margaretele tarzii pe care le-am adunat intr-un buchet, in vara lui 2013.

Cuminti la poza, pe scara lui mosu Iordache

                                                    S-aveti spor in cele bune si sanatate!


                                                                                                     Cosmina

             A fost  odata...

           Fiecare poveste incepe cu: " a fost odata..."
      A fost odata o casuta mica, de un verde cald si prietenos,  uitata undeva intr-un catun de munte , in Bucovina. Era atat de aproape de munte, incat uneori, ursii dornici de fineturi culinare coborau si scuturau de poame perjii sau merii domnesti ori se infruptau din zmeurisul care era mandria bunicului meu. Insa, ce mi-a ramas in inima si-n memoria mea afectiva e gradina bunicii. Din drumul pietruit, casuta lor deabia ca se zarea, protejata de arbusti , meri cu mere dulci varatice si flori, mii de flori. Fara sa aiba studii prea multe, dar cu un bun gust innascut, bunica mea detinea  arta aranjarii gradinii mai ceva ca un arhitect peisagist. Alei pavate cu piatra din paraul ce trecea prin fata portii si strajuite cu niste flori mov cu un parfum suav, bancute asezate... romantic sub umbra unor arbusti  ce faceau flori "bulgari de zapada", clematite ce se unduiau pe langa ferestre, o iarba de un verde intens cum numai la munte gasesti si atat de matasoasa incat nu gasesc termen de comparatie si flori, pentru fiecare anotimp zeci de soiuri, infinite culori si miresme.
      In vacanta de vara, bunica Elena - Lina, cum ii ziceau apropiatii, venea vreo sase-sapte kilometrii pe jos,in vizita la bunicii mei materni unde eram si eu. Totdeauna venea cu daruri: zmeura, capsuni, coacaze negre, albe sau rosii, mure ori fragute, dupa cum erau in parg fiecare si mereu un buchet de flori.Si acum, dupa ce am vazut felurite aranjamente florale am convingerea ca buchet frumos ca acela al bunicii nu voi mai afla...
        Cand nu era in gradina ei draga, bunica croseta sau cosea. Toate cearsafurile ei erau tivite cu dantele elaborate iar peretii casei impodobiti cu carpete si cergi cusute sau tesute de ea.
      Indraznesc sa cred ca dragostea pentru flori si mesterit de la ea am mostenit-o. Asta e primul capitol al povestii pe care am sa v-o spun...

                                                              Dantela  bunicii