A fost odata...
Fiecare poveste incepe cu: " a fost odata..."A fost odata o casuta mica, de un verde cald si prietenos, uitata undeva intr-un catun de munte , in Bucovina. Era atat de aproape de munte, incat uneori, ursii dornici de fineturi culinare coborau si scuturau de poame perjii sau merii domnesti ori se infruptau din zmeurisul care era mandria bunicului meu. Insa, ce mi-a ramas in inima si-n memoria mea afectiva e gradina bunicii. Din drumul pietruit, casuta lor deabia ca se zarea, protejata de arbusti , meri cu mere dulci varatice si flori, mii de flori. Fara sa aiba studii prea multe, dar cu un bun gust innascut, bunica mea detinea arta aranjarii gradinii mai ceva ca un arhitect peisagist. Alei pavate cu piatra din paraul ce trecea prin fata portii si strajuite cu niste flori mov cu un parfum suav, bancute asezate... romantic sub umbra unor arbusti ce faceau flori "bulgari de zapada", clematite ce se unduiau pe langa ferestre, o iarba de un verde intens cum numai la munte gasesti si atat de matasoasa incat nu gasesc termen de comparatie si flori, pentru fiecare anotimp zeci de soiuri, infinite culori si miresme.
In vacanta de vara, bunica Elena - Lina, cum ii ziceau apropiatii, venea vreo sase-sapte kilometrii pe jos,in vizita la bunicii mei materni unde eram si eu. Totdeauna venea cu daruri: zmeura, capsuni, coacaze negre, albe sau rosii, mure ori fragute, dupa cum erau in parg fiecare si mereu un buchet de flori.Si acum, dupa ce am vazut felurite aranjamente florale am convingerea ca buchet frumos ca acela al bunicii nu voi mai afla...
Cand nu era in gradina ei draga, bunica croseta sau cosea. Toate cearsafurile ei erau tivite cu dantele elaborate iar peretii casei impodobiti cu carpete si cergi cusute sau tesute de ea.
Indraznesc sa cred ca dragostea pentru flori si mesterit de la ea am mostenit-o. Asta e primul capitol al povestii pe care am sa v-o spun...
Dantela bunicii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu